Blog

Citind în stele, despre marketing și nu numai...

Awakenings

Vă aduceți aminte de filmul ăsta? Povestește istoria ”trezirii” unor pacienți bolnavi de encefalită, având corpul și mintea anterior blocate. Ei ies din stază datorită unui medicament nou și unui doctor ce abordează lucrurile mai puțin convențional. Robert de Niro și Robin Williams sunt cei care fac din acest film o capodoperă.

Ei bine, ce are de-a face povestea asta cu marketingul? Are. Pentru că, în ultima vreme, suntem abordați de tot mai mulți factori de decizie din companii mici și mijlocii care își dau seama că se află într-un blocaj în ceea ce privește activitatea de marketing. Și caută o soluție, un medicament, ceva … Oamenii simt că au nevoie de o abordare nouă, bazată pe o strategie și urmând un plan bine stabilit. Iar noi, pe principii Guerrilla Marketing, le spunem că, oricât de mică este compania și oricare ar fi anvergura produsului sau serviciului oferit, au dreptul la medicamentul numit strategie. Care este acum cu adevărat accesibil. Și vital.

Sigur că primul pas este să conștientizezi faptul că medicamentul există, să găsești doctorul potrivit, apoi să fii dispus să-ți fie administrat. Dar rezultatele sunt, precum în Awakenings, impresionante.

În ce constă trezirea la viață? La ce poate să se aștepte o companie în urma acestui proces?

La a înțelege mai bine piața pe care activează, cine îi sunt clienții, cum se ajunge la ei și cum pot fi aceștia convinși să cumpere. Studiul de piață minimal, în varianta Guerrilla, începe cu un chestionar adresat clienților actuali și potențiali, angajaților și colaboratorilor. Afli de acolo lucruri noi și minunate, multe la care nici nu te aștepți. Ai revelații și-ți dai seama ce poți îndrepta sau îmbunătăți. De preferat să se continue cu analiza consumatorului, a pieței, a diverselor segmente de public țintă, a tendințelor și constrângerilor, a punctelor forte și a celor slabe.

La elaborarea unei poziționări de brand care să determine avantajele competitive, diferențiatorii, să conecteze nevoile clienților cu promisiunea companiei și să definească beneficiile funcționale și emoționale oferite. În jurul lor se construiește ulterior comunicarea. Dacă nu știi exact ce mesaje să transmiți, și nu le transmiți coerent și constant, tot ce faci este să-ți bulversezi clientul. Care client nu te mai bagă în seamă printre cele 4000 de mesaje de marketing zilnice, primite în medie de un individ.

La o identitate vizuală coerentă, care să fie respectată în toate contactele cu publicul, cu lumea exterioară. Și la definirea Misiunii, Viziunii și Valorilor companiei, cu care se identifică și la care se vor alinia toți cei care contribuie la dezvoltarea ei. Mulți le consideră simple vorbe, dar și un imn național tot din cuvinte este compus …

La asamblarea unei strategii de comunicare, pentru a integra și valorifica diversele tactici și canale într-un mix care să genereze sinergie și rezultate palpabile. Comunicarea online, social media, advertisingul, promoțiile, evenimentele sau PR-ul pot fi astfel puse la treabă sistematic și coerent, fără a mai irosi resurse și a avea senzația lipsei de control. Știți de unde această senzație? Vine atunci când nu poți urmări tot procesul în cadrul unui calendar, cu resurse prevăzute, coordonare în timp, alocare de responsabilități și măsurare de rezultate.

La construirea de valoare pentru produsul sau serviciul oferit, printr-o strategie care să abordeze corect aspecte precum designul, împachetarea, etichetarea, garanția, dar și prețul sau canalele de distribuție. Companiile cu creștere exponențială lucrează îndeaproape cu departamentul de marketing pentru a-și asculta clienții. Pentru că aceștia sunt cei care le spun cum să arate produsul sau serviciul respectiv, precum și când, cum și unde își doresc ei să-l cumpere. În transformarea 4P – 4C, P-ul de la produs a devenit C-ul de la client. Deci, să-i dăm Clientului ce-i al Clientului.

Spre deosebire de ”Awakenings”, unde trezirea pacienților a durat o perioadă limitată, timp în care au apreciat și au trăit viața la adevărata ei valoare, o strategie potrivită de marketing este un tratament pe termen lung. Poziționat corect și comunicat coerent, produsul sau serviciul tău va fi apreciat și valorificat din plin, pe parcursul întregii sale existențe. Pentru rețetă, poți să ne dai un semn … 🙂

Folosim mai multe tipuri de cookies destinate realizării unei navigări sigure și pentru:

-comunicare facilă prin butoane de contact, formulare
-direcționare către platforme de rețele sociale
-butoane de partajare a conținutului Politica Cookie

Unele conținuturi sau funcționalități de aici nu sunt disponibile datorită preferințelor dvs. de cookie-uri!

Acest lucru se întâmplă deoarece funcționalitatea / conținutul este marcat ca “%SERVICE_NAME%” utilizează cookie-urile pe care le-ați ales să le păstrați  dezactivate. Pentru a vizualiza acest conținut sau pentru a utiliza această funcție, vă rugăm să activați modulele cookie : click aici pentru a deschide preferințele cookie-urilor.